Cu
două luni în urmă, l-au concediat de la bancă. Nimic n-a mai fost ca înainte,
nici gagică-sa şi nici prietenii de pahar. Fata şi amicii îl apreciau pentru
generozitate, pentru cumpătare nu merita respect, părea total sărit cînd avea
chef să petreacă, cheltuia mai mult decît era nevoie, avea de unde. Văzuse
lumina zilei într-o familie patriotică de tip vechi, săracă, cu coada sus,
obsedată de conspiraţiile internaţionale împotriva ţărişoarei, de evreii
atotputernici şi de puritatea rasei albe. Rămăsese fără muncă din cauza
directorului filialei bancare din oraşul său. El era bun în meseria de
inspector credite, însă directorul avea o nepoată la care ţinea mult, aia
făcuse o facultate cu profil bancar şi voiau părinţii s-o vadă angajată pînă să
plece cu toţii în vacanţă. Concedierea a venit ca o izbăvire pentru el, cel
puţin la început. Primise cîteva salarii compensatorii, aşa că a putut să-şi
păstreze stilul de viaţă relativ opulent încă vreo trei luni. Se ambala mereu
în discuţii legate de obsesiile lui şi ale familiei sale de patrioţi. Era
convins mai mult ca niciodată că evreii conduc lumea prin banii lor adunaţi din
sudoarea popoarelor exploatate perfid, tocmai ce descoperise că fostul lui şef
avea în genealogie un străbunic ce se numea Feldman. Hahaha, asta e, a aflat că
sînt din stirpea naţionaliştilor şi vrea să ma distrugă! Aproape că se simţea
bine în postura de apărător al neamului şi de persecutat etnic. Dar cum de-l
chema Popescu în acte pe fostul său şef? Aici l-a lămurit moş Aristotel, fost
şef de cuib legionar în tinereţe. Evreii care luptasera pentru Independenţă,
833 de inşi, au primit cetăţenia, în vreme ce alţii au mai avut mult de
aşteptat. Este clar, i-a zis bătrînul, că, deşi deveniseră parte integrantă din
spaţiul naţional cu toate drepturile autohtonilor şi unii îşi schimbaseră
numele de familie, ăia încetăţeniţi în urma războiului au rămas în inima lor
tot evrei, părtaşi ai marelui plan jidovesc de acaparare a lumii, de aia
trebuie scormonit în biografia fiecărui individ ce face rău băştinaşilor
inocenţi, sigur vei găsi strămoşi din neamul lui Israel. Sîngele apă nu se
face, nepoate, ascultă la mine! Lămurită pe deplin, victima bău şi mai mult ca
să uite de necazuri. La o oră tîrzie din noapte, limuzina unui tip cu bani
mulţi îl izbi de asfalt, era într-o stare de beţie moderată şi traversa aiurea
o stradă din centru. La spitalul judeţean au constatat că-i trebuie o
transfuzie de sînge dintr-o grupă mai rară. S-a făcut un apel la fostul loc de
muncă pentru donaţii şi s-au găsit doar două persoane compatibile, directorul
filialei şi o domnişoară de la casierie. Scăpat cu viaţă, fostul inspector,
nevoit să dea ciubucuri consistente în spital, constată că rezervele de
marafeţi s-au cam topit, aşa că nu mai dădea de băut prietenilor şi nici
gagică-sii nu-i lua cadouri la fel de des. Tovarăşii de şpriţuri nu cunoşteau
cauzele acestei transformări a lui şi nici iubita nu ştia mai mult. I-a lămurit
tot bătrînul Aristotel la o întrunire de seară ţinută pe terasa lui Crăcănatu’.
Amicul primise o transfuzie de la fostul său şef care era un Feldman. Ascultaţi
la mine, sîngele apă nu
se face, perora bătrînul şef de cuib, acum e de-al lor! De atunci a început
Cristi să simtă o răceală în cercul cunoscuţilor săi, îl acuzau de zgîrcenie.
Iubita l-a părăsit reproşîndu-i că a început să miroasă nasol, devenise impur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu